Concept 

Diversitatea biologica sau biodiversitatea este unul dintre termenii cheie in domeniul conservarii, incluzand bogatia vietii si diversele modele. Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBD) defineste diversitatea biologica, astfel "varietatea organismelor vii ale diferitelor medii, terestru, marin si alte ecosisteme acvatice si complexele ecologice ale caror parti sunt; acestea include diversitatea inauntrul speciilor, dintre specii si ecosisteme".

Capitalul natural reprezentat de ecosisteme naturale şi seminaturale formează „suportul vieţii”, asigurând resursele şi serviciile care stau la baza dezvoltării socio-economice. Valorile biodiversităţii formează patrimoniul natural care trebuie folosit de generaţiile actuale fără a mai periclita şansa generaţiilor viitoare de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă.

Habitatele naturale

Ecosistemele au o valoare intrinseca, furnizand experiente emotionale si estetice, oferind in acelasi timp oportunitati pentru recreere. Curata apele lor, purifica aerul si isi mentin solul, regleaza climatul, recicleaza nutrientii si ne furnizeaza hrana, ne asigura materialele brute si resursele pentru medicina. Acestea formeaza fundatia pe care construim societatea.

Europa este un continent a carui frumusete naturala si contraste spectaculare ce iti taie rasuflarea. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se intind de la Cercul Polar Arctic in nord pana la apele calde ale Marii Mediterane si de la tarmul irlandez nascut din valurile Atlanticului pana la Carpatii inzapeziti in Romania. Tot acest tinut adaposteste un larg evantai de habitate naturale si o mare diversitate faunistica si floristica.

Patrimoniul natural european cuprinde numeroase tipuri de habitate, 520 de specii de pasari, 10 000 de specii vegetale si mai putin de 100 000 specii de nevertebrate. Cu toate acestea, comparandu-le cu cele din alte regiuni ale lumii, aceste cifre sunt relativ modeste. De altfel, Europa este continentul cel mai urbanizat si cu densitatea populatiei cea mai ridicata dar de asemenea unul dintre cele mai poluate, situatie care dauneaza mediului natural inconjurator.

Între ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, România deţine cea mai mare diversitate biogeografică. În comparaţie cu alte ţări ale Uniunii Europene, pe teritoriul României se interferează 5 regiuni biogeografice, din cele 11 europene şi anume:

1. ALPINĂ

2. CONTINENTALĂ

3. PANONICĂ

4. PONTICĂ

5. STEPICĂ

Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă cca. 47 % din suprafaţa României.

Au fost identificate în ţara noastră:

- cca. 60 % din populaţia europeană de urs brun (Ursus arctos)

- cca. 40 % din populaţia europeană de lup (Canis lupus)

- cca. 40 % din populaţia europeană de râşi (Lynx lynx).

Din cele 198 tipuri de habitate europene dintre care 65 sunt prioritare, în România se regăsesc 94 tipuri de habitate dintre care 23 sunt prioritare fiind listate în Anexa II a Legii 462/2001 (Tipuri de habitate naturale care necesită declarare a Ariilor Speciale de Conservare).

Planificarea defectuoasa, ocuparea nerentabila a solului (politica de sistematizare defectuoasa), poluarea industriala, turismul de masa si metodele agriculturii intensive au antrenat distrugerea a numeroase  habitate naturale de care depind supravietuirea numeroaselor specii salbatice. Pe durata a numai catorva decenii, jumatate dintre zonele umede ale Europei au fost desecate si intre 60 si 90% dintre stepe, turbarii si baragane au disparut.

Distrugerea habitatelor naturale are consecinte dezastruoase asupra faunei si florei europene. Circa 40% dintre mamifere, fluturi si reptile autohtone si mai mult de jumatate dintre pestii de apa dulce sunt amenintati.

Natura nu tine cont de frontierele nationale astfel incat, cea mai buna metoda de protejare a mediului natural este aceea de coordonare a eforturilor tarilor si de punere in comun a mijloacelor. Dunarea traverseaza zece tari, iar daca una dintre ele polueaza o parte a fluviului, intregul ansamblu al tarilor riverane risca de a fi afectat. Pasarile migratoare traverseaza Europa in lung si in lat cautand zone de cuibarit, de hranire si de reproducere. Daca nu se protejeaza habitatele lor decat intr-o parte a Europei, se reduce inevitabil sansele de supravietuire a acestor specii.

Eforturi privind conservarea si protectia habitatelor naturale

Dupa 30 de ani, Uniunea Europeana participa la eforturile desfasurate pentru protejarea patrimoniului natural al continentului si joaca un rol activ pentru restrangerea pierderii biodiversitatii la nivel international. Aceasta a participat activ la adoptarea Conventiei de la Berna cu privire la viata salbatica si mediul natural al Europei, al Conventiei de la Bonn din 1979 cu privire la speciile migratoare, al Conventiei din 1991 cu privire la protectia Alpilor si mai ales al Conventiei de la Rio din 1992, care a dat nastere principiului dezvoltarii durabile.

In 2001, guvernele Uniunii Europene si-au fixat ca obiectiv ambitios acela de a pune capat distrugerii biodiversitatii in interiorul Uniunii pana in 2010. Un an mai tarziu, cu ocazia intalnirii la nivel inalt de la Johannesburg cu privire la dezvoltarea durabila, conducatorii lumii s-au angajat sa reduca considerabil distrugerea biodiversitatii planetei incepand cu acea data. Al saselea program comunitar de actiune pentru mediu, care schiteaza programul politic al Uniunii in domeniulmediului inconjurator pana in 2012, cladit in egala masura pe natura si biodiversitate ca prima prioritate.

Largirea Uniunii Europene in 2004 si in 2007 cu tarile din Europa Centrala si de Est, cu Cipru si Malta ofera perspective dar constituie in acelasi timp o provocare. Noile state membre au o bogata biodiversitate si aduc noi specii si noi habitate sub protectia U.E. Totusi, decidentii politici vor avea o sarcina dificila in anii ce vor veni, trebuind sa garanteze conservarea si gestiunea acestei bogatii faunistice si floristice.

Directiva din 1979 cu privire la pasari (Directiva 79/409 referitoare la conservarea pasarilor salbatice), enumera 193 de specii pe cale de disparitie pentru care statele membre trebuie sa desemneze zone de protectie speciala. Peste 4 000 de zone au fost desemnate pana in prezent, acoperind 8 % din teritoriul comunitar. Ca urmare a acestei directive, mai multe specii puternic amenintate incep sa-si refaca teritoriul si populatia. Totusi, raman destule de facut pentru garantarea protejarii pasarilor cele mai vulnerabile din Europa.

Directiva din 1992 cu privire la habitate (Directiva 92/43 privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice) urmareste protejarea speciilor salbatice si a habitatelor. Toate statele membre sunt obligate sa identifice situ-rile de importanta europeana si sa puna in practica un plan de gestiune specifica pentru protejare care sa imbine conservarea pe termen lung cu cresterea economica si crearea de locuri de munca. Directiva protejeaza legal circa 450 de animale si 500 de specii vegetale rare sau pe cale de disparitie.

Reteaua Natura 2000   www.natura.org

Cele doua directive au ca principal obiectiv crearea unei retele europene de sit-uri protejate numita Natura 2000. Acest ansamblu de zone protejate cuprinde mai mult de 18.000 sit-uri care acopera o cincime din teritoriul U.E. Dupa crearea sa, acum 18 ani, aceasta retea a permis obtinerea catorva victorii remarcabile in materie de conservare, dintre care mentionam reintoarcerea lynx-ului ibérique care a fost amenintat cu disparitia si reintroducerea caprei negre in Muntii Apennini (Italia).

Prin valoarea ridicată a biodiversităţii pe care o deţine, România va aduce o contribuţie importantă la realizarea Reţelei Ecologice Europene „ Natura 2000 ”.

Declararea siturilor „Natura 2000” se va face:

a. Într-o singură etapă pentru Ariile de Protecţie Specială Avifaunistică constituite conform Directivei Păsări, prin declararea lor la nivel naţional şi comunicarea listei cu Situiri de Importanţă Comunitară la Comisia Europeană, până în anul 2007;

b. În 3 etape pentru Ariile Speciale de Conservare constituite conform Directivei Habitate;

c. Elaborarea listei potenţialelor Situri de Importanţă Comunitară şi înaintarea acestora Comisiei Europene în 2007;

d. Selectarea listei cu propunerile de Situri de Importanţă Comunitară, prin negocierea acestora, în cadrul unor seminarii biogeografice, care vor avea loc în fiecare regiune biogeografică în parte, cu participarea reprezentanţilor Comisiei Europene, ai guvernului şi O.N.G.-urilor, în intervalul 2009-2010;

e. Siturile de Importanţă Comunitară devin Arii Speciale de Conservare, creându-se Reţeaua Ecologică Europeană „ Natura 2000 ”.

Autoritatea responsabilă pentru implementarea Reţelei Natura 2000 în România este Guvernul României prin Ministerul Mediului– Direcţia Conservarea Naturii, Biodiversitate, Biosecuritate, in conformitate cu obligatiile asumate in cadrul negocierilor de aderare pentru Capitolul 22 Mediu, sectorul protectia naturii.

Cadrul institutional al implementarii retelei Natura 2000 este completat de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, precum şi Agentiile protectia mediului de nivel local, regional si cea nationala precum, administratiile ariilor protejate deja desemnate si Garda Nationala de Mediu ca autoritate de control.

Coalitie ONG “Natura 2000 Romania”   www.natura2000.ro

Constituita in 2003, are in prezent 52 de membrii, organizatii nonguvernamentale din domeniul protectiei naturii, ceea ce-i ofera reprezentativitate si forta la nivel national.

Coalitia actioneaza in domeniile: arii protejate, conservarea biodiversitatii, implementarea retelei Natura 2000 in Romania.

Directiile principale de actiune ale Coalitiei sunt:

• implicarea activa in procesul de identificare a siturilor ce vor fi desemnate in cadrul retelei;
• facilitarea activitatilor de constientizare si participare publica asociate implementarii Natura 2000;
• intarirea capacitatii ONG-urilor de mediu de a se implica in mod activ in protectia naturii.

Abordarea propusa de Coalitie este una de cooperare cu autoritatile, urmarind totodata respectarea obligatiilor de catre structurile guvernamentale.

Conventia de la Berna (Elvetia) urmareste sa asigure conservarea vietii salbatice si a mediului natural din Europa, printr-o cooperare interstatala, fiind adoptata in data de 19 septembrie 1979.

ACTE NORMATIVE: Decizia 82/72/ a Consiliului Europei din 3 decembrie 1981.

Sinteza conventiei: Fauna si flora salbatica constituie un patrimoniu natural de interes major care trebuie conservat si transmis generatiilor viitoare, printr-o serie de programe nationale de protectie, incluse intr-un sistem la nivelul intregii Europe, bazat pe cooperarea intre state. Astfel, partile implicate in respectarea Conventiei de la Berna, se angajeaza sa :

• puna in practica politicile nationale de conservare a florei si faunei salbatice si a habitatelor naturale;
• integrarea conservarii faunei si florei salbatice in politicile nationale de dezvoltare si de mediu;
• incurajarea educatiei si promovarea informatiei cu privire la necesitatea conservarii speciilor si habitatelor.

Statele semnatare ale Conventiei de la Berna sunt obligate sa ia masuri legislative si de reglementare in scopul protejarii speciilor de flora salbatica, enumerate in anexa I, fiind interzise culegerea, ridicarea, taierea sau dezradacinarea acestora.

Speciile de fauna salbatica, ce se regasesc in anexa II trebuie sa faca deasemenea obiectul dispozitiilor legislative si reglementariilor in vederea conservarii, fiind interzise :

• toate formele de capturare, de detinere sau de ucidere intentionata;
• deteriorarea sau distrugerea intentionata a sit-urilor de reproducere sau a arealelor de odihna;
• perturbarea intentionata a faunei salbatice, in special in perioada reproducerii si de hibernare;
• distrugerea sau culegerea intentionata de oua din natura sau detinerea acestora;
• capturarea si comertul cu aceste animale, vii sau moarte, incluzand atat animalele, cat si toate partile sau produsele rezultate de la acestea.

Speciile de fauna salbatica care sunt enumerate pe lista din anexa III, trebuie sa faca obiectul unei reglementari cu scopul mentinerii existentei acestor populatii in afara periclului (interzicerea temporara sau locala a exploatarii, reglementarea transportului sau a vanzarii...). Derogarile de la dispozitiile de mai sus sunt prevazute prin conventie:

• in interesul protectiei faunei si a florei;
• pentru prevenirea daunelor importante aduse culturilor, vitelor, padurilor, locurilor de pescuit, apelor si altor forme de propietate;
• in interesul sanatatii si sigurantei publice, sigurantei aeriene sau a altor interese publice prioritare;
• in scopuri de cercetare si educatie, de repopulare, cat si pentru cresterea lor;
• pentru a permite, cu anumite conditii stricte controlate, prinderea sau detinerea pentru exploatarea judicioasa a anumitor plante si animale salbatice in cantitati mici.

Partile semnatare ale conventiei se angajeaza sa-si coordoneze eforturile in domeniul conservarii speciilor migratoare, enumerate in anexele II si III si a caror arii de repartitie se intind pe teritoriile lor.

Un comitet permanent, va prelua aplicarea prezentei conventii si a punerii in practica.

Conventia de la Berna intra in vigoare la data de 6 iunie 1982.